Sterilizare
Paşii unei sterilizări corecte şi complete sunt:
- Presterilizare în cabinet în cutii speciale
- Spălare mecanică (manuală) și ultrasonică cu detergenți speciali
- Împachetarea instrumentarului în folii care prezintă markeri de sterilizare şi care işi schimbă culoarea şi permit verificarea sterilizării
- Sterilizarea propriu-zisă în autoclav
- Inscripţionarea zilei şi a orei sterilizării
- Depozitarea în compartimente speciale
Sterilizarea instrumentarului stomatologic are loc fie prin metode fizice, fie prin metode chimice. Metodele fizice presupun sterilizarea prin aer cald (caldura uscată) şi sterilizarea prin vapori sub presiune (caldura umedă), în care temperatura vaporilor de apă creşte proporţional o dată cu presiunea.
Respectarea cu stricteţe a normelor de asepsie şi antisepsie, precum şi investiţiile făcute în cele mai bune aparate de sterilizare, sunt o garanţie a faptului că în clinica noastră vă vom putea trata fără riscul de a contacta afecţiuni transmisibile prin sânge şi salivă.
În cadrul tratamentului stomatologic, se folosesc numai produse consumabile de unică folosinţă (bavete, pahare, ace, mânuşi, măşti, aspiratoare bucale, etc), iar în perioada de pregătire a cabinetului dentar după fiecare pacient, asistentele dezinfectează toate suprafeţele de contact (fotoliul și unitul dentar, piesele de mână, aspiratoarele, sprayul de aer-apa, lămpile) cu dezinfectant.
Acesta actionează în timp scurt şi se usucă rapid. Menţionăm că dispunem de piese rotative multiple, utilizate unic pentru fiecare pacient.
Folosirea celor mai bune substanţe dezinfectante, a celor mai avansate tehnologii pentru autoclavare şi a consumabilelor de unică folosinţă asigură risc de contaminare zero.
Clinica este dotată cu filtre biologice pentru apă , un sistem de ventilaţie cu biofiltre, iar pardoselile sunt amenajate din materiale antibacteriene şi antiseptice. Dezinfecţia aerului şi suprafeţelor din încăperile cu încărcătură microbiană mare se face cu ajutorul lămpilor bactericide cu UV.
Înainte de a dezinfecta spaţiul de lucru, personalul medical depozitează materialele nesterile în locuri special amenajate (recipiente speciale pentru deşeuri periculoase) şi transportă instrumentarul folosit în punctul de sterilizare, unde urmează să treacă prin toate etapele necesare. Punctul de sterilizare este amplasat într-un spatiu adecvat, anume desemnat organizării activităţii de curăţare şi pregătire pentru a instrumentarului, a sterilizării propriu-zise şi depozitării temporare a materialului sterilizat. Acest spaţiu este la dispoziţia pacienţilor noştri pentru vizitare.